A trecut atat de mult timp de cand nu am mai intrat pe wordpress incat nici nu am stiut ca intre timp au adus cateva schimbari ce mi-au ingreunat utilizarea blogului, ca deh… parca nu mai era cum l-am lasat.
Imi dau seama ca gandurile care alta data se luptau care sa iasa primul la iveala, in ultimul timp, parca se incapataneaza sa ramana ascunse, devenindu-mi din ce in ce mai greu sa le excomunic in afara spatiului intim al mintii mele! But still… is Christmas!! Si bucuria pe care o simt in fiecare an de Craciun nu poate fi pusa sub obroc! Am inceput de cateva zile sa simt ca un fel furnicaturi ale inimii gandindu-ma ca e iar Craciun, ca anul asta e ceva nou prin faptul ca petrec primul Craciun in noua familie, ca in adancul inimii mele astept inca sa se petreaca acele minuni de Craciun pe care le vedem in filme. Astept rasturnari spectaculoase de situatie, oameni care sa se intoarca cu toata inima la Domnul, vesti bune pentru anul care vine, etc, etc, etc! Si uit din nou ca minunea minunilor s-a petrecut deja acum 2000 si ceva de ani si ca nu exista nimic care sa egaleze o astfel de minune si ca inima mea ar trebui sa se umple de bucuria nasterii pentru cel putin inca un an. Si totusi, ca un facut, in sufletul meu se impletesc 2 sentimente contradictorii: o bucurie reala si o anxietate la fel de reala. Bucuroasa si anxioasa in acelasi timp. Sunt bucuroasa pentru zilele astea pe care le-am asteptat de atata timp si anxioasa ca ele trec atat de repede si ca poimaine intru din nou in rutina zilnica: casa-servici.
De ce nu poate fi Craciun in fiecare zi? De ce nu pot pastra bucuria vie si maine, si poimaine si in fiecare zi a anului, indiferent cat de banala si plictisitoare ar parea?
De ce simt din nou acel sentiment de claustrare, de sufocare, de lupta interioara? As vrea sa pot pune bucuria intr-o clepsidra pe care s-o pot invarti de cate ori simt nevoia.
As vrea sa pot trai zi de zi bucuria Craciunului… this is the miracle that I wish for this year…
