Child Brides. Being An Afghan Girl

Reblogged from Persona:

History, tradition and the present hardships of war and drought are seeing more and more Afghan girls married at younger ages.

It is happening now...

Wind of change

Cam greu cu “blogareala” in ultimul timp. Life changed. I’m a grown person now: cu responsabilitati acaparante, care nu-mi mai lasa mult timp si pentru alte lucruri. Ma scuz fireste. Adevaratul motiv este acela ca viata cotidiana asa cum o traiesc de cateva luni nu prea ma mai indeamna la scris. Traiesc in cel mai prozaic mod, iar lirismul care ma inspira inainte (prin  libertatea pe care o aveam de a face ce vreau, cand vreau, cum vreau) dispare pe zi ce trece, ramanand o simpla amintire a unei adolescente cu prea multe visuri. Incep sa-i inteleg din ce in ce mai mult pe parintii mei, pe care atunci cand eram copil ii condamnam pentru banalitatea zilelor care treceau pe langa ei. Casa, servici a fost un refren care mereu mi-a dat fiori reci, promitandu-mi ca eu n-o sa-l fredonez nicicand. Mi-am imaginat mereu ca o sa fiu in stare sa ma sustrag, sa evit prin orice mod alinierea in sistem. Realitatea “painii cea de toate zilele”, a facturilor si in general a vietii de “adult independent” (care nu mai traieste pe spinarea parintilor) mi-a demonstrat totusi ca e o copilarie sa crezi ca se poate si altfel. SI totusi eu continui sa refuz, sa ma lupt cu abandonarea si complacerea in situatia prezenta. Nu ma pot obisnui cu gandul ca asta e viata de adult, ca e in normalul lucrurilor sa muncesti aproape toata ziua, sa ajungi acasa si sa astepti inca 3 sau 4 ore sa se faca timpul de pus la somn. Variatiile sunt putine si oricum, exceptionale. Ma gandesc cu o oarecare groaza ca asa traiesc cei mai multi oameni de pe planeta asta si ca celor mai multi li se pare convenabil. Eu promit ca o sa gasesc secretul iesirii din aceasta situatie. Si atunci cand  o sa se intample, promit sa vi-l impartasesc tuturor! 

Pana una alta… e weekend, moment pe care l-am asteptat inca de luni! Enjoy it!

My wish for Christmas…

A trecut atat de mult timp de cand nu am mai intrat pe wordpress incat nici nu am stiut ca intre timp au adus cateva schimbari ce mi-au ingreunat utilizarea blogului, ca deh… parca nu mai era cum l-am lasat.

Imi dau seama ca gandurile care alta data se luptau care sa iasa primul la iveala, in  ultimul timp, parca se incapataneaza sa ramana ascunse, devenindu-mi din ce in ce mai greu sa le excomunic in afara spatiului intim al mintii mele! But still… is Christmas!! Si bucuria pe care o simt in fiecare an de Craciun nu poate fi pusa sub obroc! Am inceput de cateva zile sa simt ca un fel furnicaturi ale inimii gandindu-ma ca e iar Craciun, ca anul asta e ceva nou prin faptul ca petrec primul Craciun in noua familie, ca in adancul inimii mele astept inca sa se petreaca acele minuni de Craciun pe care le vedem in filme. Astept rasturnari spectaculoase de situatie, oameni care sa se intoarca cu toata inima la Domnul, vesti bune pentru anul care vine, etc, etc, etc! Si  uit din nou ca minunea minunilor s-a petrecut deja acum 2000 si ceva de ani si ca nu exista nimic care sa egaleze o astfel de minune si ca inima mea ar trebui sa se umple de bucuria nasterii pentru cel putin inca un an. Si totusi, ca un facut, in sufletul meu se impletesc 2 sentimente contradictorii: o bucurie reala si o anxietate la fel de reala. Bucuroasa si anxioasa in acelasi timp. Sunt bucuroasa pentru zilele astea pe care le-am asteptat de atata timp si anxioasa ca ele trec atat de repede si ca poimaine intru din nou in rutina zilnica: casa-servici.

De ce nu poate fi Craciun in fiecare zi? De ce nu pot pastra bucuria vie si maine, si poimaine si in fiecare zi a anului, indiferent cat de banala si plictisitoare ar parea?

De ce simt din nou acel sentiment de claustrare, de sufocare, de lupta interioara? As vrea sa pot pune bucuria intr-o clepsidra pe care s-o pot invarti de cate ori simt nevoia.

As vrea sa pot trai zi de zi bucuria Craciunului… this is the miracle that I wish for this year…

 

 

Viata si imprejurarile ei

Si am ajuns sa scriu de la servici. Un servici “de invidiat” dupa cum multi imi spun. De ce nu reusesc sa empatizez oare cu cei care “ma invidiaza”? De ce inca ma simt ca o pasare prinsa in colivie? Ma simt “prinsa” de viata, luata de valul “vietii de adult”. Nici n-am avut timp sa ma obisnuiesc cu noul statut de femeie casatorita, ca trebuie sa ma obisnuiesc mai mult cu noul statut de angajat full-time intr-o multinationala. Cand mi-am dorit eu oare asa ceva? Incep sa inteleg din ce in ce mai bine ratiunea pentru care evreii dupa ce se casatoareau isi luau un an pauza de la orice altceva. Cand mai au oamenii moderni timp ca sa construiasca relatii?

uite-ma prinsa in vartejul vietii adultului modern: job si familie in timpul liber (care mi se pare ca s-a subtiat considerabil). Cel mai ciudat e ca ma simt ciudat scriind si chiar gandind lucrurile astea. Nu pot sa inteleg ce mi se intampla. Nu ma stiam sa am aversiune fata de munca si totusi 9 ore pe zi petrecute la servici (e drept ca o ora e pauza de masa) mi se par interminabile.In fiecare seara ajung acasa obosita si mi-e atat de greu sa-mi iau in primire rolul de sotie!

Unde s-au pierdut visele de a fi misionara, de a haladui prin lumea larga, de a infiinta fundatii pentru copiii strazii sau pentru tinerii fara perspective? Azi imi par atat de departe aceste ganduri! Le-am dat la schimb pentru un laptop in fata caruia stau de dimineata pana seara, rezolvand task-uri in care nu cred.

Insa din fericire pt mine, disonanta cognitiva functioneaza foarte bine in cazul meu. M-am framantat enorm in procesul de a discerne dedesubpturile acestei situatii. Traiesc un paradox intre constientizarea nevoii de a lucru si mai ales a faptului ca e cu adevarat o minune faptul ca mi-am gasit un job decent intr-un context socio-economic ca acela pe care toti il cunoastem si frustrarea faptului ca ceea ce fac nu are nici o tangenta cu domeniul in care m-am pregatit, dar mai ales, ca jobul imi acapareaza parca intreaga viata. Realizez ca e normal sa-mi fie greu la inceput (toata lumea imi spune asta!) si ca dupa o perioada, lucrurile se vor mai aseza. Dar oare… asta e ceea ce trebuie sa fac??? Chiar asta??? Sau poate perioada asta e menita sa ma ajute pe mine sa ma organizez mai bine, sa devin mai responsabila, sa .. sa… sa???

Ma consolez cu ideea ca Dumnezeu nu permite in viata noastra lucruri care sa nu fie cumva spre folosul nostru. Incerc sa ridic privirea dincolo de “ce se vede” si chiar dincolo de “ce am visat”. Stiu, undeva adanc sapat in inima mea (din pacate prea adanc sapat),ca perioada asta de oboseala si frustrare isi are sensul ei. Trebuie sa invat ceva din asta. Am deja un indiciu: trebuie sa invat bucuria! Si inca unul: acolo unde sunt (ca-mi convine sau nu) trebuie sa imprastii o mireasma placuta pentru cei din jur…

Astept ca Domnul sa-mi descopere si restul beneficiilor ascunse dar cu impact pentru termen lung. Daca as avea o inima mai supusa… (mai rabdatoare si mai recunoscatoare)!

Do you think you know what the Gospel is?

A hard, but true message about the Gospel of Christ. For those who care about their eternity…

http://www.youtube.com/watch?v=9mMQ12nmDow

Devenind Maria, mama lui Isus

 

Astazi crestinii ortodocsi sarbatoresc Adormirea Maicii Domnului. Recunosc ca niciodata nu am stiut zilele sfintilor si nici nu le-am tinut ca atare, considerand ca devotiunea trebuie manifestata doar in relatie cu Dumnezeu. De asemenea mi s-a parut mereu straniu modul romanilor de a-i sarbatori pe sfinti (desi acest lucru se intampla si cu Dumnezeu insusi), la iarba verde, cu mici si bere.
Si totusi, azi, fara sa vreau, am dat peste o predica (tot de-a lui Wurmbrand) care mi-a lansat cea mai frumoasa chemare: intr-un din pasaj din Biblie, Isus le spune celor care-l ascultau, ca toti acei care il urmeaza ii sunt frati si mame ale lui. Am citit de multe ori pasajul asta din Matei 12:50, dar niciodata nu l-am inteles in profunzimea lui. faptul ca suntem frati si surori ai lui Isus, ne este tuturor destul de familiar.

Dar v-ati gandit vreodata ca fiecare dintre noi poate sa fie mama pentru Isus? Mama este acea fiinta, singura din lume, capabila sa iubeasca dezinteresat, capabila sa jertfeasca orice pentru binele copilului ei. Maria, mama lui Isus, a fost poate singura fiinta care a inteles inima lui Isus. Cand toti ucenicii s-au raspandit ca potarnichile in momentul in care Isus a fost arestat, Maria a ramas fidela Fiului ei. Maria a fost cea care l-a insotit pe Isus pe calea dureroasa a Crucii, ea a fost cea care a plans la Cruce, care a sorbit alaturi de Isus, paharul suferintei pana la fund.

Niciodata nu am stiut ce inseamna de fapt Maria… Maria nu e doar un nume, e un titlu. Maria, asa cum explica Wurmbrand, inseamna in ebraica, mama a lui Mesia. Nu vi se pare curios ca toate cele 7 Marii din Noul Testament au fost cele mai fidele discipole ale lui Isus, cele care l-au iubit dezinteresat si pana la final?

Noi toti suntem chemati sa fim o Maria pentru Isus. Astfel ca, in ziua celebrarii Sfintei Marii, le doresc tuturor Mariilor (de nume) sa devina cu adevarat niste mame iubitoare ale Mantuitorului. Iar tuturor celor care-l iubesc pe El, le doresc sa devina Maria!

Si pentru ca intotdeauna se pierde esenta prin parafrazare, va invit sa va opriti doar jumatate de ora din goana zilei de azi, pentru a-l asculta pe Wurmbrand explicand ce inseamna adevarata ucenicie si cum putem sa crestem tot mai mult in calea devenirii noastre de mame ale Domnului Hristos.

http://audio.resursecrestine.ro/predici/27270/relatia-cu-isus-ucenicia

Despre dragoste, altfel.

Toti cei care ma cunosc stiu ca am o pasiune pt Wurmbrand. Inca de cand am citit “Cu Dumnezeu in subterana” m-a fascinat modul in care s-a lasat modelat de Dumnezeu, modul in care a reusit sa intrupeze lepadarea de sine si suferinta pentru Hristos. Nu exagerez cand spun ca Wurmbrand este unul din modelele mele de credinta si ca de-abia astept sa-l intalnesc in Cer sa stam putin de vorba.

In alta ordine de idei, de 2 zile ma delectez cu predici de-ale lui, pe care le ascult online pe un site pe care vi-l recomand tuturor (resursecrestine.ro). Multumesc lui Dumnezeu pentru cei care au avut inspiratia sa inregistreze aceste predici si va invit sa ascultati o predica care mie personal mi-a placut in mod deosebit (despre dragoste, altfel decat suntem obisnuiti).

http://audio.resursecrestine.ro/predici/23445/razboi-in-familie

Enjoy.

Cu drag,

P.E.K.

identity.

M-am intrebat si m-au intrebat (ei, cei care nu inteleg ce ti-e cu credinta) de ce cred in ceea ce cred, de ce Hristos si nu Budha, de ce crestina si nu hindusa, de ce ceva concret si nu ceva universal, care le inglobeaza pe toate (new age sau bahai poate?!)…

De ce? Cu ce e mai buna religia mea decat religia celorlalti (de alte religii of course)? de ce n-ar fi la fel de bun un musulman cu un crestin? Pfffff… si inca cate intrebari pe aceeasi tema..

Intrebari de bun simt pana la urma, pe care eu insami mi le-am pus. Si mult timp nu am avut nici un raspuns la ele, ci doar traiam credinta ca si cum MIE nimic altceva nu mi s-ar potrivi.

Nici acum nu pot spune ca am raspunsul. Nu cred ca religia crestina e mai buna sau mai rea decat celelalte religii, nu cred ca budistii/hindusii/musulmanii/etc. sunt mai rai decat crestinii (firea e in egala masura de “rea” in noi toti), insa cred in suveranitatea lui Hristos in fata dumnezeilor si a profetilor tuturor celorlalte religii!

Singurul raspuns pe care il am si ma/ne vizeaza personal se leaga de esenta credintei crestine: RELATIA. Pentru mine personal asta este singurul argument care sta in picioare. Religia crestina iti ofera ceva mai mult decat un set de reguli si norme de conduita (sau de moralitate): iti ofera posibilitatea de a intra intr-o relatie personala cu Cel care te-a iubit pana la cruce. Relatia… asta este cheia de bolta a credintei crestine. In absenta acesteia, crestinismul nu difera aproape cu nimic de celelalte religii (mai ales fata de cele monoteiste).

Hristos, spre deosebire de Muhamed, Budha, Shiva, si ceilalti, imi ofera o poveste de iubire care se construieste printr-o umblare zilnica cu El. Hristos, parafrazandu-l pe Steinhardt, nu se rezuma la vorbe de duh si aforisme inspirate, ci se da pe Sine, fara rezerve, pana la moarte (o moarte cat se poate de reala, insemnata cu sange), pentru ca eu sa pot trai. Pentru mine e de ajuns. Stiu ca NIMENI n-a mai facut acest lucru, nimeni nu a mai iubit cum a iubit Isus… iubire care trece dincolo de abstract, de filosofiile lumii acesteia, iubire care trece mai deplin decat orice in planul concretului prin renuntarea la slava cerului, trairea unei vieti in trup plina de suferinta, iar in cele din urma prin alegerea mortii…

I couldn’t ask for more…

 

Counting blessings

23. „Am mai adunat un trandafir in buchetul vietii” – (mi se pare mie sau incepe sa sune a cliseu?) . A mai trecut un an. Ce simt? Ce vreau? Unde sunt? E varsta in care marile intrebari isi contureaza marile raspunsuri. E varsta „critica”, de tranzitie. Viata mea se schimba cu repeziciune. In doar 2 saptamani trec de la starea de „necasatorit”, la cealalta… uau… eu casatorita?? Inca mai am momente in care incerc sa procesez informatia, sa o asimilez in toti porii. Mi-e greu sa ma imaginez si incerc sa nu ma sperii. Ma bucur ca pe langa familiile disfunctionale pe care le cunosc, sunt inconjurata si de familii frumoase. Privesc spre astfel de modele si incerc sa sorb cat pot de mult. Da, imi doresc nespus sa am o viata de familie fericita. Imi doresc ca familia mea sa fie o marturie frumoasa intr-o societate in care cei care se casatoresc sunt „fraieri” (sau si-au pierdut partida – game over), in care adulterul este folosit pana si in scop comerical (vezi reclama la BCR), iar „iubirea nu tine niciodata mai mult de 5 ani”. Indraznesc sa cred ca depinde de noi sa ne indeplinim acest vis, al iubirii fara sfarsit. Depinde de alegerile pe care le vom face in fiecare zi. Dar cel mai mult depinde de gradul in care vom raporta viata noastra, relatia noastra, la Cel care a gandit casatoria! Ah… am in fata o provocare atat de mare, coplesitor de mare, dar si atat de frumoasa! E momentul sa incep sa construiesc. Ce? O noua poveste… noua, diferita, a mea!

22… ce an binecuvantat! Pot spune ca 22 e anul Lui! Anul in care am aprofundat mai mult ca in ceilalti viata de credinta care-si are seva in Cuvant! Anul in care am inceput sa implinesc Cuvantul, nu doar sa-l aud. E minunat modul in care am simtit prezenta Lui, minunata umblarea cu El. E anul in care am invatat sa am pace, chiar si in timpuri tulburi. An pedagogic, care a precedat anului petrecut in Bolivia.  Am o lista nesfarsita de motive pentru care trebuie sa-i multumesc Domnului! Dar in primul rand, ii multumesc pentru Biserica Lui, care si-a deschis bratele ca sa ma primeasca si in care ma simt tare, tare protejata!

Am 23 de ani si peste 2 saptamani ma casatoresc! Am emotii, ma stresez, am vise si imi doresc sa stralucesc in acea zi… sa stralucesc de bucurie! Sunt fericita pentru ca ne vor fi alaturi  oameni dragi, prieteni vechi si prieteni noi, oameni alaturi de care vom impartasi un moment atat de important!

I think I’m ready… or almoust…

 

Recunostinta

De-abia am asteptat sa vina iar vara. sa trec la hainele usoare, sa-mi las picioarele sa respire in voie in sandale si sa ma las cuprinsa din nou de poezia pe care o aduce apropierea vacantei…

Sa ma simt libera.. libera de noptile prea lungi, libera de frigul care-mi face simturile sa hiberneze. Vara imi da o senzatie de libertate, de frenezie, de o noua vitalitate. Imi plac mai ales diminetile. E asa o desfatare sa ma trezesc odata cu rasaritul soarelui (sau la o ora-doua dupa:D), sa-mi pregatesc portia de “terci” sanatos si sa ies cu Biblia afara. Si dupa ce ma lupt cu firea lenesa, care se impotriveste adancitului in Cuvant, imi place sa ma pierd in frumusetea pe care Biblia mi-o descopera in Dumnezeu. Simt ca in ultimele luni, am gustat mai mult din El decat in ultimii ani. Si totul, datorita Cuvantului care cu adevarat este o resursa de neilocuit pentru maturizarea spirituala!

Imi dau seama cate lupte s-au dat pentru sufletul meu pana sa ajung sa iau aceasta hotarare, de a-L cauta pe Dumnezeu in Cuvantul revelat. Stiu ca cel putin o persoana s-a rugat si a postit zile intregi ca sa ajung in acest punct, si ii voi multumi mereu Domnului pentru perseverenta acestei persoane speciale pentru inima mea.

Am pace. Simt/vad cum lucrurile incep sa se aseze incet  si zambesc vietii care-mi sta inainte. Indraznesc sa visez ca voi avea o viata DEPLINA, pentru ca am privirea atintita spre Unicul care poate oferi ceva DEPLIN.

Mai e putin timp si viata mea va lua o intorsatura complet noua. Voi intra in universul familiei. E asa o mare provocare. Chemarea este atat de frumoasa! Si stiu ca viata de familie nu este o vesnica luna de miere, insa atata timp cat vom ramane strans lipiti de El, nimic nu ne poate birui! Prin El indraznesc sa visez ca povestea noastra de iubire nu va avea sfarsit, ca vom reusi sa onoram legamintele pe care ni le vom face in curand si ca El ne va da putere sa luptam sa ne tinem iubirea curata. Imi doresc sa devin femeia inteleapta din Proverbe 31, femeia care stie sa-si “construiasca casa”. Imi doresc atat de mult ca familia mea sa reflecte din unitatea care exista in sanul Trinitatii. Si-i multumesc Domnului pentru ca pune inaintea mea un cadru atat de frumos al desavarsirii, al renuntarii la EU, al devenirii…

Sunt fericita si recunoscatoare pentru tot frumosul pe care Printul inimii mele l-a revarsat peste viata mea!

(Maine se implineste un an de cand am parasit Bolivia. Ce mult s-au schimbat lucrurile intr-un an! Cat de repede trece timpul… parca a fost un vis…)