Imi dau seama ca gandurile care alta data se luptau care sa iasa primul la iveala, in  ultimul timp, parca se incapataneaza sa ramana ascunse, devenindu-mi din ce in ce mai greu sa le excomunic in afara spatiului intim al mintii mele! But still… is Christmas!! Si bucuria pe care o simt in fiecare an de Craciun nu poate fi pusa sub obroc! Am inceput de cateva zile sa simt ca un fel furnicaturi ale inimii gandindu-ma ca e iar Craciun, ca anul asta e ceva nou prin faptul ca petrec primul Craciun in noua familie, ca in adancul inimii mele astept inca sa se petreaca acele minuni de Craciun pe care le vedem in filme. Astept rasturnari spectaculoase de situatie, oameni care sa se intoarca cu toata inima la Domnul, vesti bune pentru anul care vine, etc, etc, etc! Si  uit din nou ca minunea minunilor s-a petrecut deja acum 2000 si ceva de ani si ca nu exista nimic care sa egaleze o astfel de minune si ca inima mea ar trebui sa se umple de bucuria nasterii pentru cel putin inca un an. Si totusi, ca un facut, in sufletul meu se impletesc 2 sentimente contradictorii: o bucurie reala si o anxietate la fel de reala. Bucuroasa si anxioasa in acelasi timp. Sunt bucuroasa pentru zilele astea pe care le-am asteptat de atata timp si anxioasa ca ele trec atat de repede si ca poimaine intru din nou in rutina zilnica: casa-servici.

De ce nu poate fi Craciun in fiecare zi? De ce nu pot pastra bucuria vie si maine, si poimaine si in fiecare zi a anului, indiferent cat de banala si plictisitoare ar parea?

De ce simt din nou acel sentiment de claustrare, de sufocare, de lupta interioara? As vrea sa pot pune bucuria intr-o clepsidra pe care s-o pot invarti de cate ori simt nevoia.

As vrea sa pot trai zi de zi bucuria Craciunului… this is the miracle that I wish for this year…

uite-ma prinsa in vartejul vietii adultului modern: job si familie in timpul liber (care mi se pare ca s-a subtiat considerabil). Cel mai ciudat e ca ma simt ciudat scriind si chiar gandind lucrurile astea. Nu pot sa inteleg ce mi se intampla. Nu ma stiam sa am aversiune fata de munca si totusi 9 ore pe zi petrecute la servici (e drept ca o ora e pauza de masa) mi se par interminabile.In fiecare seara ajung acasa obosita si mi-e atat de greu sa-mi iau in primire rolul de sotie!

Unde s-au pierdut visele de a fi misionara, de a haladui prin lumea larga, de a infiinta fundatii pentru copiii strazii sau pentru tinerii fara perspective? Azi imi par atat de departe aceste ganduri! Le-am dat la schimb pentru un laptop in fata caruia stau de dimineata pana seara, rezolvand task-uri in care nu cred.

Insa din fericire pt mine, disonanta cognitiva functioneaza foarte bine in cazul meu. M-am framantat enorm in procesul de a discerne dedesubpturile acestei situatii. Traiesc un paradox intre constientizarea nevoii de a lucru si mai ales a faptului ca e cu adevarat o minune faptul ca mi-am gasit un job decent intr-un context socio-economic ca acela pe care toti il cunoastem si frustrarea faptului ca ceea ce fac nu are nici o tangenta cu domeniul in care m-am pregatit, dar mai ales, ca jobul imi acapareaza parca intreaga viata. Realizez ca e normal sa-mi fie greu la inceput (toata lumea imi spune asta!) si ca dupa o perioada, lucrurile se vor mai aseza. Dar oare… asta e ceea ce trebuie sa fac??? Chiar asta??? Sau poate perioada asta e menita sa ma ajute pe mine sa ma organizez mai bine, sa devin mai responsabila, sa .. sa… sa???

Ma consolez cu ideea ca Dumnezeu nu permite in viata noastra lucruri care sa nu fie cumva spre folosul nostru. Incerc sa ridic privirea dincolo de “ce se vede” si chiar dincolo de “ce am visat”. Stiu, undeva adanc sapat in inima mea (din pacate prea adanc sapat),ca perioada asta de oboseala si frustrare isi are sensul ei. Trebuie sa invat ceva din asta. Am deja un indiciu: trebuie sa invat bucuria! Si inca unul: acolo unde sunt (ca-mi convine sau nu) trebuie sa imprastii o mireasma placuta pentru cei din jur…

Astept ca Domnul sa-mi descopere si restul beneficiilor ascunse dar cu impact pentru termen lung. Daca as avea o inima mai supusa… (mai rabdatoare si mai recunoscatoare)!

http://www.youtube.com/watch?v=9mMQ12nmDow

Astazi crestinii ortodocsi sarbatoresc Adormirea Maicii Domnului. Recunosc ca niciodata nu am stiut zilele sfintilor si nici nu le-am tinut ca atare, considerand ca devotiunea trebuie manifestata doar in relatie cu Dumnezeu. De asemenea mi s-a parut mereu straniu modul romanilor de a-i sarbatori pe sfinti (desi acest lucru se intampla si cu Dumnezeu insusi), la iarba verde, cu mici si bere.
Si totusi, azi, fara sa vreau, am dat peste o predica (tot de-a lui Wurmbrand) care mi-a lansat cea mai frumoasa chemare: intr-un din pasaj din Biblie, Isus le spune celor care-l ascultau, ca toti acei care il urmeaza ii sunt frati si mame ale lui. Am citit de multe ori pasajul asta din Matei 12:50, dar niciodata nu l-am inteles in profunzimea lui. faptul ca suntem frati si surori ai lui Isus, ne este tuturor destul de familiar.

Dar v-ati gandit vreodata ca fiecare dintre noi poate sa fie mama pentru Isus? Mama este acea fiinta, singura din lume, capabila sa iubeasca dezinteresat, capabila sa jertfeasca orice pentru binele copilului ei. Maria, mama lui Isus, a fost poate singura fiinta care a inteles inima lui Isus. Cand toti ucenicii s-au raspandit ca potarnichile in momentul in care Isus a fost arestat, Maria a ramas fidela Fiului ei. Maria a fost cea care l-a insotit pe Isus pe calea dureroasa a Crucii, ea a fost cea care a plans la Cruce, care a sorbit alaturi de Isus, paharul suferintei pana la fund.

Niciodata nu am stiut ce inseamna de fapt Maria… Maria nu e doar un nume, e un titlu. Maria, asa cum explica Wurmbrand, inseamna in ebraica, mama a lui Mesia. Nu vi se pare curios ca toate cele 7 Marii din Noul Testament au fost cele mai fidele discipole ale lui Isus, cele care l-au iubit dezinteresat si pana la final?

Noi toti suntem chemati sa fim o Maria pentru Isus. Astfel ca, in ziua celebrarii Sfintei Marii, le doresc tuturor Mariilor (de nume) sa devina cu adevarat niste mame iubitoare ale Mantuitorului. Iar tuturor celor care-l iubesc pe El, le doresc sa devina Maria!

Si pentru ca intotdeauna se pierde esenta prin parafrazare, va invit sa va opriti doar jumatate de ora din goana zilei de azi, pentru a-l asculta pe Wurmbrand explicand ce inseamna adevarata ucenicie si cum putem sa crestem tot mai mult in calea devenirii noastre de mame ale Domnului Hristos.

http://audio.resursecrestine.ro/predici/27270/relatia-cu-isus-ucenicia

In alta ordine de idei, de 2 zile ma delectez cu predici de-ale lui, pe care le ascult online pe un site pe care vi-l recomand tuturor (resursecrestine.ro). Multumesc lui Dumnezeu pentru cei care au avut inspiratia sa inregistreze aceste predici si va invit sa ascultati o predica care mie personal mi-a placut in mod deosebit (despre dragoste, altfel decat suntem obisnuiti).

http://audio.resursecrestine.ro/predici/23445/razboi-in-familie

Enjoy.

Cu drag,

P.E.K.

De ce? Cu ce e mai buna religia mea decat religia celorlalti (de alte religii of course)? de ce n-ar fi la fel de bun un musulman cu un crestin? Pfffff… si inca cate intrebari pe aceeasi tema..

Intrebari de bun simt pana la urma, pe care eu insami mi le-am pus. Si mult timp nu am avut nici un raspuns la ele, ci doar traiam credinta ca si cum MIE nimic altceva nu mi s-ar potrivi.

Nici acum nu pot spune ca am raspunsul. Nu cred ca religia crestina e mai buna sau mai rea decat celelalte religii, nu cred ca budistii/hindusii/musulmanii/etc. sunt mai rai decat crestinii (firea e in egala masura de “rea” in noi toti), insa cred in suveranitatea lui Hristos in fata dumnezeilor si a profetilor tuturor celorlalte religii!

Singurul raspuns pe care il am si ma/ne vizeaza personal se leaga de esenta credintei crestine: RELATIA. Pentru mine personal asta este singurul argument care sta in picioare. Religia crestina iti ofera ceva mai mult decat un set de reguli si norme de conduita (sau de moralitate): iti ofera posibilitatea de a intra intr-o relatie personala cu Cel care te-a iubit pana la cruce. Relatia… asta este cheia de bolta a credintei crestine. In absenta acesteia, crestinismul nu difera aproape cu nimic de celelalte religii (mai ales fata de cele monoteiste).

Hristos, spre deosebire de Muhamed, Budha, Shiva, si ceilalti, imi ofera o poveste de iubire care se construieste printr-o umblare zilnica cu El. Hristos, parafrazandu-l pe Steinhardt, nu se rezuma la vorbe de duh si aforisme inspirate, ci se da pe Sine, fara rezerve, pana la moarte (o moarte cat se poate de reala, insemnata cu sange), pentru ca eu sa pot trai. Pentru mine e de ajuns. Stiu ca NIMENI n-a mai facut acest lucru, nimeni nu a mai iubit cum a iubit Isus… iubire care trece dincolo de abstract, de filosofiile lumii acesteia, iubire care trece mai deplin decat orice in planul concretului prin renuntarea la slava cerului, trairea unei vieti in trup plina de suferinta, iar in cele din urma prin alegerea mortii…

I couldn’t ask for more…

22… ce an binecuvantat! Pot spune ca 22 e anul Lui! Anul in care am aprofundat mai mult ca in ceilalti viata de credinta care-si are seva in Cuvant! Anul in care am inceput sa implinesc Cuvantul, nu doar sa-l aud. E minunat modul in care am simtit prezenta Lui, minunata umblarea cu El. E anul in care am invatat sa am pace, chiar si in timpuri tulburi. An pedagogic, care a precedat anului petrecut in Bolivia.  Am o lista nesfarsita de motive pentru care trebuie sa-i multumesc Domnului! Dar in primul rand, ii multumesc pentru Biserica Lui, care si-a deschis bratele ca sa ma primeasca si in care ma simt tare, tare protejata!

Am 23 de ani si peste 2 saptamani ma casatoresc! Am emotii, ma stresez, am vise si imi doresc sa stralucesc in acea zi… sa stralucesc de bucurie! Sunt fericita pentru ca ne vor fi alaturi  oameni dragi, prieteni vechi si prieteni noi, oameni alaturi de care vom impartasi un moment atat de important!

I think I’m ready… or almoust…

Sa ma simt libera.. libera de noptile prea lungi, libera de frigul care-mi face simturile sa hiberneze. Vara imi da o senzatie de libertate, de frenezie, de o noua vitalitate. Imi plac mai ales diminetile. E asa o desfatare sa ma trezesc odata cu rasaritul soarelui (sau la o ora-doua dupa:D), sa-mi pregatesc portia de “terci” sanatos si sa ies cu Biblia afara. Si dupa ce ma lupt cu firea lenesa, care se impotriveste adancitului in Cuvant, imi place sa ma pierd in frumusetea pe care Biblia mi-o descopera in Dumnezeu. Simt ca in ultimele luni, am gustat mai mult din El decat in ultimii ani. Si totul, datorita Cuvantului care cu adevarat este o resursa de neilocuit pentru maturizarea spirituala!

Imi dau seama cate lupte s-au dat pentru sufletul meu pana sa ajung sa iau aceasta hotarare, de a-L cauta pe Dumnezeu in Cuvantul revelat. Stiu ca cel putin o persoana s-a rugat si a postit zile intregi ca sa ajung in acest punct, si ii voi multumi mereu Domnului pentru perseverenta acestei persoane speciale pentru inima mea.

Am pace. Simt/vad cum lucrurile incep sa se aseze incet  si zambesc vietii care-mi sta inainte. Indraznesc sa visez ca voi avea o viata DEPLINA, pentru ca am privirea atintita spre Unicul care poate oferi ceva DEPLIN.

Mai e putin timp si viata mea va lua o intorsatura complet noua. Voi intra in universul familiei. E asa o mare provocare. Chemarea este atat de frumoasa! Si stiu ca viata de familie nu este o vesnica luna de miere, insa atata timp cat vom ramane strans lipiti de El, nimic nu ne poate birui! Prin El indraznesc sa visez ca povestea noastra de iubire nu va avea sfarsit, ca vom reusi sa onoram legamintele pe care ni le vom face in curand si ca El ne va da putere sa luptam sa ne tinem iubirea curata. Imi doresc sa devin femeia inteleapta din Proverbe 31, femeia care stie sa-si “construiasca casa”. Imi doresc atat de mult ca familia mea sa reflecte din unitatea care exista in sanul Trinitatii. Si-i multumesc Domnului pentru ca pune inaintea mea un cadru atat de frumos al desavarsirii, al renuntarii la EU, al devenirii…

Sunt fericita si recunoscatoare pentru tot frumosul pe care Printul inimii mele l-a revarsat peste viata mea!

(Maine se implineste un an de cand am parasit Bolivia. Ce mult s-au schimbat lucrurile intr-un an! Cat de repede trece timpul… parca a fost un vis…)

Duminica de florii. Isus intra in Ierusalim, este asteptat de gloate ca un mare imparat. In mod normal, “primirea” aceasta ar bucura pe oricine. Dar nu pe Isus. Ii vad chipul, melancolic si trist. Merge prin multimea de oameni, pe magarusul lui, si zambeste ironic in sinea Lui. In mai putin de o saptamana, aceeasi oameni vor striga turbati: “Rastigneste-l! Sa se rastigneasca!”. Si Hristos stia acest lucru prea bine.

Desi intreaga crestinatate celebreaza Floriile ca zi de mare bucurie, eu am vazut mereu Floriile ca reprezentand inceputul sfarsitului ce va aduce un nou Inceput. Hristos intra in Ierusalim constient fiind ca ii este dat sa bea paharul pana la fund. Nimeni nu l-a inteles. Poate doar Maria, cea care cu o zi inainte ii stergea picioarele cu podoaba capului ei. O singuratate coplesitoare, in care se pierd toate singuratatile noastre.

Hristos, Regele Universului, incaleca un umil magarus. Gloatele sunt exaltate, vazand in Isus implinirea profetiei despre Rascumparator. Dezamagiri de ambele parti. Hristos n-a fost Acela pe care-l asteptau EI. Iar ei, peste cateva zile, il vor rastigni ca pe un nenorocit.

Ma intreb in nevazut, cum se traiau aceste evenimente… Ii vad pe ingeri cutremurandu-se. Dumnezeu-Cuvantul, Cel care a existat inainte de toate si prin care s-au creat toate, se oferea pe Sine Insusi ca Solutie pentru dreptatea lui Dumnezeu. Judecata Domnului care trebuia sa cada asupra omului, s-a revarsat in intregime asupra singurului Om care nu avea nevoie de judecata: Hristos, Om-Dumnezeu.

Mi-e teama ca nu voi reusi sa cuprind nici pana la sfarsitul vietii adancimea, maretia, complexitatea acestui gest. Pot doar sa cad in genunchi in fata Mielului si sa-i soptesc un prea sec Multumesc…

Multumesc pentru ca nu ai luat cale intoarsa, multumesc pentru ca ai intrat in Ierusalim, orasul suferintelor Tale, iti multumesc pentru ca ai ales sa porti povara pacatelor mele pentru ca eu sa pot ridica ochii si sa indraznesc sa spun: “Ava!” adica “Tata!”…

Slava Domnului, cu timpul, am mai crescut in minte si am inceput sa vad si din avantajele pe care mi le ofera statutul de femeie. Am inceput sa inteleg macar putin care este rolul nostru, de femei, in lucrare si ca nu este nici pe departe un rol de inlaturat. Istoria a dat omenirii sute de sfinte femei care au impresionat prin modul lor de traire, prin opere marete, prin ravna in rugaciune si in slujirea celorlalti. Cu cat am inceput sa cunosc mai multe astfel de femei, cu atat am inceput sa ma simt mai privilegiata pentru ca eu sunt la randul meu o femeie in devenire.

Si toata lunga asta introducere serveste scopului real al acestui “articol”. Vreau sa va prezint o carte superba pe care am citit-o de curand. Se numeste Feminitate pusa deoparte si este scrisa de o autoare americana (Leslie Ludy). Daca va ganditi ca e o alta carte de duzina, scrisa in dulcele stil american care nu vrea sa supere pe nimeni, va inselati! (asa ma gandeam si eu inainte sa o citesc). Inca de la inceput o sa va surprinda forta si caracterul acestei carti. Nu ofera un mesaj usor de primit. E o carte care se adreseaza femeilor cu adevarat curajoase, capabile si doritoare sa schimbe lumea.

Cartea este scrisa in cel mai pur spirit al Evangheliilor, descoperind Planul Sfant si nespus de frumos pe care Dumnezeu il are cu fiecare femeie. Ma simt mai onorata si mai binecuvantata ca oricand ca Domnul m-a creat sa fiu o femeie pusa deoparte. E o mare cinste sa inteleg ce plan extraordinar are Domnul pentru viata mea,  sa inteleg care este „tiparul” adevaratei feminitati, care nu se estompeaza odata cu varsta, care nu are nevoie sa fie mereu recucerit si reconfirmat in functie de cum se schimba moda. Noi toate avem posibilitatea sa fim acele femei stralucitoare, frumoase si puternice, cum am visat dintotdeauna sa fim, care pot ridica un Cer intreg in aplauze! Trebuie doar sa indraznim sa ne separam de modelul propus de cultura noastra (care propune acea feminitate obisnuita, superficiala si egocentrica, aflata in permanenta in cautare de placeri si de aprobarea barbatilor) si sa ne dorim mai mult decat orice, ca relatia profunda pe care o avem cu Regele regilor sa transforme fiecare aspect al vietii noastre: de la modul in care ne raportam la barbati, pana la punctul central si directia vietilor noastre.

Ne este prezentat un model de viata alternativ, contrar modelului propus de societatea moderna. Nu o sa regasiti idei din Cosmopolitan despre cum sa deveniti mai sexy in 50 de pasi sau cum sa-l cuceriti pe cel mai “hot” tip din preajma voastra. Insa indraznesc sa spun cu toata convingerea, ca modelul propus de Leslie Ludy (si in fond proiectat din vesnicii de Dumnezeu) este de mii de ori mai atragator, mai provocator si mai transformator decat orice am auzit pana acum.

Fara sa ma mai lungesc inutil, va provoc sa procurati si sa cititi cartea aceasta (eu sunt dispusa sa o imprumut oricui), permitand adevarurilor descrise in aceasta carte sa va transforme in adevarate femei, puternice si biruitoare prin El!

Feminitate pusa deoparte