“Cine nu se arunca in adancul marii
nimic nu stie despre albastrul profund al apei,
nici despre furia apelor ce fierb.
nimic nu stie despre noptile linistite
cand nava inainteaza, lasand o urma de tacere.
nimic nu stie despre bucuria de a ramane fara sa fie legat la tarm,
incredintandu-se doar in Domnul,
mai sigur chiar decat oceanul.
Nefericit este acela care ramane doar la tarm
si isi pune speranta in pamant neclintit,
cum este cel al oamenilor rationali,
calculati si foarte siguri pe ei insisi,
care se cred bogati si sunt goi,
care construiesc pentru totdeauna
si, de fapt, ingramadesc ruine care mereu ii vor acuza.”
“Rugaciune
Prin Tine, Doamne, ceea ce este schimbator si ignorat,
devine accesibil.
Prin Tine se inainteaza.
Tu apari odata cu lumea
si intregul Univers apare cand apari Tu.
Acela care Te vede totul cunoaste.
Aceluia care Te simte nimic nu-i lipseste pentru a simti totul.
Prin Tine se armonizeaza toate aromele si culorile,
Prin Tine toate sunetele si toate odele formeaza o simfonie.
Acela care Te gaseste, intalneste in sfarsit,
UNICUL, in lumea infinita a diversitatii.”
A trecut mai mult de o luna, poate chiar doua…de cand mai astept versuri
Ce zici?
Atat de adevarate sunt aceste versuri!
Mi-am permis sa fac mici modificari in postarea ta, nu pt ca nu ar fi fost frumoasa sau ca ar mai fi avut nevoie de “imbunatatiri”, insa citind-o si recitind-o simti cum de fiecare data cuvintele “ascunse” in ea dezvaluie adevaruri stiute dar..”acoperite” de ruine!
Felicitari inca odata pt postare!..si multumesc in acelasi timp pt indemnul de regasire din ea!
“Cine nu se arunca in adancul marii(de credinta)
…nimic nu stie despre (linistea si pacea din)”albastrul” PROFUND al apei,
nici despre furia apelor (renuntarilor)) ce fierb!
..nimic nu stie despre noptile linistite
cand nava inainteaza, lasand o urma de tacere!
..nimic nu stie despre bucuria de a “ramane” (in EL) fara sa fie legat la tarm,
incredintandu-se doar in Domnul..mai sigur chiar decat oceanul!
Nefericit este acela care ramane doar la tarm
si isi pune speranta in pamant neclintit,
cum este cel al oamenilor rationali,
calculati si foarte siguri pe ei insisi,
care se cred bogati si sunt goi,
care construiesc pentru totdeauna
si, de fapt, ingramadesc ruine care mereu ii vor acuza.”