Creati pentru relatii

De mai mult timp ma framanta mult un subiect, destul de neglijat chiar si de crestini. Zilele trecute am avut ocazia sa explorez acest subiect intr-o discutie foarte frumoasa cu un prieten, intors de curand din Belgia si oripilat de raceala, indiferenta, oamenilor atat fata de Dumnezeu cat si fata de ceilalti oameni. Se pare ca traim intr-o vreme in care cu cat acumulam mai mult din punct de vedere material, cu atat pierdem in alte planuri. Materialul substituie spiritualul, substituie pana si relationarea interumana normala. Societatea civilizata ne prezinta un mod de a trai separat de ceilalti, in ideea ca fiecare isi vede de viata lui, oamenii se insingureaza, se indeparteaza unii de ceilalti. Ce ciudat e ca tehnologia a inlocuit relationarea fata-n fata, ce ciudat ca oamenii cheltuie milioane de euro/dolari/etc. pentru a discuta cu diversi psihologi, uitand cat de nepretuita este conversatia cu un prieten (caruia chiar ii pasa de tine, nu face din ascultare o meserie). Traim intr-o lume cu multe paradoxuri. Cu cat avem mai mult, cu atat suntem mai singuri…

 Ceea ce ma doare si mai mult este ca aceasta stare de fapt nu se resimte doar in randul oamenilor care au ales sa traiasca o viata fara Dumnezeu, ci chiar si printre crestinii autentici. Ce mult s-au indepartat crestinii de dorinta lui Isus, de a fi una, asa cum El si Tatal una sunt. Am uitat parca ca suntem madulare ale aceluiasi Corp, am uitat ca dragostea este cea mai mare porunca (toata legea si proorocii se implinesc prin iubire), am uitat ca trebuie sa ne purtam unii altora sarcinile, am uitat ca trebuie sa fim ca El. Ma intreb cum ar fi daca si Isus ar fi fost cu noi asa cum suntem noi cu fratii nostri. Nepasatori, reci, indiferenti…

 Suntem din ce in ce mai singuri… pot trece saptamani intregi fara sa ne interesam de cel pe care-l numim „frate”. Suntem din ce in ce mai reci… nu ne mai strange inima cand auzim ca cei pe care-i „iubim” se lupta cu depresii, cu gandul zadarniciei, poate cu gandul sinuciderii. Ce lume trista!

 Am uitat sa fim prieteni. Rezumam relatiile de prietenie la intalniri pentru distractie care ne lasa mai goi si mai tristi decat eram inainte. Unde mai sunt prietenii care sunt stalpi de sustinere unii pentru ceilalti? Unde mai sunt crestinii care „se pun in spartura” si mijlocesc ore intregi pentru cei din jur? 

 Nu va mai asteptati ca „celalalt sa faca primul pas”. Daca ai un prieten cu care nu ai mai vb demult, nu mai astepta ca celalalt sa te sune primul. Nu ai de unde sti daca prietenul tau nu asteapta acelasi lucru ca tine. E nevoie doar de un gest pentru ca apropierea sa se realizeze. Fa tu acest gest!

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s