Weird.

Ma tot chinui sa inteleg ce se intampla in jurul meu in ultimul meu, semnale clare ca lumea se maturizeaza, ca prietenii mei devin deja adulti, ca eu devin adulta, si asta ma sperie la culme. Ma simt prinsa intr-un vartej de mari anunturi, toata lumea se casatoreste, toata lumea pleaca, noi toti crestem…

Cum au trecut anii atat de repede? Cum am trecut atat de repede de la a fabula pe tema maritisului (cu fat frumos, bineinteles), la a proiecta propriile nunti, la a ne gandi la bani, sa fim oameni seriosi?? grrrr… si de ce ma sperie oare atat de mult? De ce mi-e atat de greu sa accept ca asta e mersul firesc al lucrurilor?

Simt ca toate se schimba atat de repede, ma agat de imaginile adolescentii, de iesirile cu fetele, de calatoriile cu trenul spre Onesti, de fazele de la Ciorbesti, de chiulurile din liceu, de lungile nopti de petrecere in pijamale, de repetitiile pentru colinde care incepeau cu doua luni inainte, de mersul la gimnastica… mi se pareau mai usoare lucrurile atunci, nu ne complicam atat de mult cu „dramele vietii”, sau poate fiecare varsta are drama ei…

We’re growing up. that’s weird…

Reclame

2 gânduri despre &8222;Weird.&8221;

  1. 🙂 din pacate viata nu „ne asteapta”!
    Si astfel ne trezim ca suntem deja „mari”,..simtim cum responsabilitatile cresc pe umerii nostrii si viata ne primeste zambind. Totul e ca si noi sa o „intampinam” zambind, fara prea multe ingrijorari,..mai ales cand stim ca avem un Dumnezeu-Tata ce ingrijeste de vietile noastre!
    Restul „vine de la sine” 😉 Vrem sau nu vrem viata e realitatea pt care ne nastem si traim. Depinde de noi,de alegerile noastre, de atitudinea noastra pt a avea o viata implinita, fara temeri, purtind mereu in inima un zambet de copil si in minte constiinciozitatea unui „adult” 🙂
    Nu te teme, Patricia! Viata „de adult” e totusi frumoasa, cu provocarile si orizonturile ce se deschid! Si frumosul poate fi „in doza dubla” avind alaturi un partener de viata (pe care il iubesti si care stii ca te iubeste), pt a imparti „bine si rau”. TOTUL e mai usor „in doi” 😉 Iar un mare avantaj e ca ai o garantie mai mare a succesului si o anume stabilitate in viata de traire cu Dumnezeu: cand unul „oboseste” partenerul e langa noi pt a prelua..

  2. I missed you my friend! Ai dreptate, n-ar trebui sa ma ingrijorez, desi nici nu cred ca de ingrijorare e vorba, si nici nu ma tem ca e rau ce se intampla, ci doar se clatina ceea ce pana acum cunosteam despre viata. E tranzitia, prima tranzitie majora din existenta omului. Poate teama provine din constientizarea faptului ca deja devenim responsabili pt tot ce ni se intampla, iesim tot mai mult din cercul protectionist al familiei, al scolii, etc. Dar si asta e o provocare… provocarea de a deveni din ce in ce mai mult OAMENI DEMNI.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s