Viata si imprejurarile ei

Si am ajuns sa scriu de la servici. Un servici „de invidiat” dupa cum multi imi spun. De ce nu reusesc sa empatizez oare cu cei care „ma invidiaza”? De ce inca ma simt ca o pasare prinsa in colivie? Ma simt „prinsa” de viata, luata de valul „vietii de adult”. Nici n-am avut timp sa ma obisnuiesc cu noul statut de femeie casatorita, ca trebuie sa ma obisnuiesc mai mult cu noul statut de angajat full-time intr-o multinationala. Cand mi-am dorit eu oare asa ceva? Incep sa inteleg din ce in ce mai bine ratiunea pentru care evreii dupa ce se casatoareau isi luau un an pauza de la orice altceva. Cand mai au oamenii moderni timp ca sa construiasca relatii?

uite-ma prinsa in vartejul vietii adultului modern: job si familie in timpul liber (care mi se pare ca s-a subtiat considerabil). Cel mai ciudat e ca ma simt ciudat scriind si chiar gandind lucrurile astea. Nu pot sa inteleg ce mi se intampla. Nu ma stiam sa am aversiune fata de munca si totusi 9 ore pe zi petrecute la servici (e drept ca o ora e pauza de masa) mi se par interminabile.In fiecare seara ajung acasa obosita si mi-e atat de greu sa-mi iau in primire rolul de sotie!

Unde s-au pierdut visele de a fi misionara, de a haladui prin lumea larga, de a infiinta fundatii pentru copiii strazii sau pentru tinerii fara perspective? Azi imi par atat de departe aceste ganduri! Le-am dat la schimb pentru un laptop in fata caruia stau de dimineata pana seara, rezolvand task-uri in care nu cred.

Insa din fericire pt mine, disonanta cognitiva functioneaza foarte bine in cazul meu. M-am framantat enorm in procesul de a discerne dedesubpturile acestei situatii. Traiesc un paradox intre constientizarea nevoii de a lucru si mai ales a faptului ca e cu adevarat o minune faptul ca mi-am gasit un job decent intr-un context socio-economic ca acela pe care toti il cunoastem si frustrarea faptului ca ceea ce fac nu are nici o tangenta cu domeniul in care m-am pregatit, dar mai ales, ca jobul imi acapareaza parca intreaga viata. Realizez ca e normal sa-mi fie greu la inceput (toata lumea imi spune asta!) si ca dupa o perioada, lucrurile se vor mai aseza. Dar oare… asta e ceea ce trebuie sa fac??? Chiar asta??? Sau poate perioada asta e menita sa ma ajute pe mine sa ma organizez mai bine, sa devin mai responsabila, sa .. sa… sa???

Ma consolez cu ideea ca Dumnezeu nu permite in viata noastra lucruri care sa nu fie cumva spre folosul nostru. Incerc sa ridic privirea dincolo de „ce se vede” si chiar dincolo de „ce am visat”. Stiu, undeva adanc sapat in inima mea (din pacate prea adanc sapat),ca perioada asta de oboseala si frustrare isi are sensul ei. Trebuie sa invat ceva din asta. Am deja un indiciu: trebuie sa invat bucuria! Si inca unul: acolo unde sunt (ca-mi convine sau nu) trebuie sa imprastii o mireasma placuta pentru cei din jur…

Astept ca Domnul sa-mi descopere si restul beneficiilor ascunse dar cu impact pentru termen lung. Daca as avea o inima mai supusa… (mai rabdatoare si mai recunoscatoare)!

Reclame

7 gânduri despre &8222;Viata si imprejurarile ei&8221;

  1. Pina si faptul ca aia ajuns sa scrii de la servici este o…binecuvintare. Pina si faptul ca poti sa stai pe un scaun la servici este un lucru fantastic. Faptul ca ai un servici in timp ce altii n-au cu ce sa plateasca curentul …si chiria este o binecuvintare. Sint fete care n-au fost cerute in casatorie si nici nu spera sa fie…si tu esti casatorita – ce mare binecuvintare.

    Chestie de perspectiva. Asta nu inseamna ca nu poti face misiune. Ea se face oriunde, si oricind de cei care asculta glasul Aceluia care i-a trimis. Poti s-o faci pe blog…poti s-o faci in pauza de masa. Avem cite un Lazar pe care Dumnezeu il pune la poarta noastra a fiecaruia. Important este sa deschidem ochii sa-l vedem.

    Apoi …realitatea vietii este diferita de vise. Poate reusesti sa trimiti ceva unei organizatii care se ocupa de copiii strazii- si asta este tot parte din misiune. Nu totul va fi in viata asa cum ne-am imaginat. Nici casatoria chiar. Unii am respins realitatea pentruca nu semana cu visele noastre. Sa nu uitam ca noi facem planuri dar Dumnezeu le implineste- daca planurile sint dupa voia Lui. Iona n-avea de gind sa mearga la Ninive dar a trebuit sa faca popas in pintecele pestelui…Psalmul 139 zice ca toate zilele care-mi erau daruite au fost programate de El inainte ca sa fi trait vreuna din ele…
    Incearca sa te mingai cu faptul ca El stie si vede si esti in planul Lui. Planul Lui este mai bun decit visele noastre…

    Doar un gind venit de la cineva care a visat prea mult, realizat prea putin dar care a ajuns sa inteleaga in sfirsit ca totul este in controlul Lui Dumnezeu…

    • Multumesc nespus pt profunzimea gandurilor tale si iarta-ma ca-ti raspund atat de tarziu. Ai dreptate, e o chestie de perspectiva si depinde de fiecare cum vrea sa priveasca circumstantele din viata lui. Eu sunt sigura ca prin fiecare context, Dumnezeu urmareste modelarea caracterului nostru si ca de cele mai multe ori are nevoie de situatii dificile pt a ne invata ca de noi insine nu depinde nimic, ca prin noi insine nu putem face nimic bun, ci ca suntem in totala dependenta de Harul Lui. Doar atunci cand ajungi in punctul de a recunoaste cu intreaga fiinta cine esti si ce poti TU (adica nimic), El are loc sa se manifeste in noi fara a fi stingherit de plinatatea EU-lui. Domnul sa ne ajute sa invatam aceasta lectie cat mai devreme! Multumesc pt vizita si mesaj!

  2. Ai incredere si nu deznadajdui! Nimic nu se misca sub soare fara voia Lui. Rabdare si incredere ca totul e spre binele tau. Am trecut si eu prin ceea ce povestesti si totul m-a intarit, astfel am ajuns ceea ce sunt acum. Inima sus si privirea inainte!

    • Multumesc pt incurajare Veronica. Ai dreptate, nimic nu se intampla fara voia Lui. Iar voia Lui e mereu spre binele nostru ultim. Important este sa cerem si sa capatam discernamant pt orice situatie, iar daca gresim, sa tragem invetemintele. Domnul sa ramana mereu cea mai mare bucurie a noastra indiferent de cat de negri sunt norii!

    • Paaai.. nu ne ramane decat sa speram ca exista un scop ascuns in aceasta situatie si ca n-o sa dureze o vesnicie pana cand o sa-l descoperim. Eu inca sunt in faza de intors pe toate partile.Si elementele incep sa se adune. Ramane sa iau o decizie, sper ca pe cea buna.Mult spor in toate! Si eu te imbratisez (tot de la servici!).

  3. Eu te inteleg asa de bine cu serviciul….si eu lucrez intr-o multinationala, 9 ore pe zi si intr-adevar ma simt ca o pasare in colivie. Da, este o binecuvantare, dar pe de alta parte iti consuma foarte mult timp. Insa nu uita, Dumnezeul nostru e un Dumnezeu al minunilor. Daca vrei sa faci voia Lui, El iti poate da un servici prin care poti lucra mai putine ore pentru altii si mai mult pentru EL. Cere-ti si vi se va da!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

w

Conectare la %s