„Fericiti cei saraci in duh…”

Isus si-a inceput lucrarea de evanghelizare in Galileea, la scurt timp dupa confruntarea cu diavolul in pustie. Lucrarea Lui de inceput s-a concentrat pe 2 aspecte: propovaduirea evangheliei si savarsirea de vindecari.

Datorita puterii si minunilor Lui, Isus a devenit rapid cunoscut, fiind urmat de mari multimi de oameni, in mare parte oameni saraci, in felurite boli si nevoi.

In contextul acesta, Hristos incepe “predica de pe munte” – chintesenta mesajului cristic – cu fericirile. Ca o idee generala, fericiti in lumina evangheliei sunt toti aceia pe care lumea nu da nici doi bani: saracii in duh, cei ce plang, cei blanzi, cei prigoniti, etc.

In aparenta Hristos enunta un antagonism: cum poti fi fericit atunci cand plangi sau esti prigonit?

Si totusi fericirile lui Hristos trimit spre o alta dimensiune, inaccesibila omului care-si este auto-suficient sau care e perfect acomodat in lumea de aici si acum.

Dimensiunea la care Hristos se refera in fericiri are legatura cu Imparatia Cerurilor, cu o relatie speciala intre om si Dumnezeu (filiatie), cu promisiuni vesnice, care se vor implini la momentul lor. Observam ca Hristos nu face referire la implinirea vietii pamantesti, efemera, ci la implinirea vietii vesnice.

“Fericiti cei saraci in duh, caci a lor este Imparatia Cerurilor”. Cine sunt saracii cu duhul? Cei cu inima smerita in fata Domnului, cei care traiesc in permanenta in “Ground zero”, cei goliti de ego, care recunosc ca prin ei insisi nu sunt nimic, ci doar Dumnezeu savarseste binele in/prin ei. Saracii in duh nu se lauda cu nimic: cu nimic ca fiind prin ei, cu nimic ca fiind a lor. Ei sunt goliti de ei insisi si astfel Dumnezeu “are loc” in inimile lor, poate transforma si turna har fara a fi “stanjenit” de domeniile ocupate de “ego”.

Prin saracii in duh Dumnezeu opereaza cel mai frumos schimbarea. Ei sunt cei care poarta in ei insisi Imparatia Cerurilor.

Avem promisiunea fericirii. Atunci cand vom renunta la parerea prea inalta pe care o avem despre propriile persoane. Atunci cand nu vom mai tanji dupa lauda lumii, dupa recunoasteri din afara si dupa validari. Atunci cand nu vom mai suferi cand ne vom simti atacata “dreptatea”. Atunci cand imaginea Lui ne va interesa mai mult decat imaginea noastra. Vom fi fericiti cand inima noastra va fi vindecata de mandrie si cand vom renunta la falsele pretentii .

Vom fi fericiti si vom fi liberi!

Reclame

4 gânduri despre &8222;„Fericiti cei saraci in duh…”&8221;

  1. Frumos si profund adevarat in acelasi timp… In vremurile prezente, de multe ori acesta auto idolatrizare a ego-ului nostru se transforma mai degraba intr-o lupta de rezistenta impotriva invaziei de imagini, cauze, mijloace, idei, scopuri… inlantuite toate intr-un joc diabolic, visceral. Acestea ne sunt aproape impuse si cauta sa ne incerce constant rezistanta sufleteasca. Eu cred ca crestinul modern nu mai are vreme de infatuare si false idei despre sine insusi, ci mai degraba timpurile sunt atat de zbuciumate si deturnate de la Adevar incat cel mai greu ii acestuia ( crestinului ) sa pastreze imaginea clara, luminoasa, datatoare de suflu nou, din momentul in care ne-am intalnit pentru prima data cu Hristos. Aceasta dragoste , acel fior , acea tacere si pace universala pe care am simtit-o toti in lacrimile necontrolate, va fi pentru noi.. mereu.. reperul intoarcerii Acasa. Vremelnicia care ne inconjoara va incerca tot timpul sa ne abata de la simplitatea din care suntem compusi insa exempul de viata lasat noua de Fiuiul Omului trebuie sa ne aminteasca permanent ca suntem mai mult ca oricand saraci cu duhul…

    • Multumesc Alex pentru interventia ta. Cred ca egoul ne va fi gadilat din ce in ce mai mult, iar noi ca si crestini nu suntem scutiti de acest pericol. Doar ramanand ancorati in Cuvant si avand privirea fixata spre reperele neschimbatoare ale Scripturii putem sa ramanem lipiti de piciorul Crucii, constientizand ca fara Har nu am fi capabili de absolut nimic. Dumnezeu sa ne ajute sa ramanem smeriti. Te mai astept in vizita 🙂

  2. Sincer nu cred ca vom fi vindecati de mandrie…Priviti la primul cuplu, cel al strabunilor nostri care au fost ademeniti de ideea de a deveni macar partial, intr-un fel, aidoma lui Dumnezeu…Ce era aceea daca nu, mandrie atragand mandrie ca un soi de magnet al vanitatii umane?…Ce e de atunci daca nu acelasi lucru, mandrie atragand doar rau si prostie?…Probabil ca asa cum ati intuit, fericirea va fi zambetul si placerea sincera ce nu se va naste din tot ce vrem pentru noi, ci probabil din stropul de ocean ce-l vom fi daruit celorlalti, fara vreun gand pentru noi!

    • Mandria poate imbraca intr-adevar forme foarte subtile. Deseori se poate ascunde chiar si in haina smereniei. E mult de dezbatut pe acest subiect. Totusi… asa cum spunea si Pavel, prin noi insine, dupa lege, „Binele pe care vreau sa-l fac nu-l fac, iar raul pe care nu vreau sa-l fac, il fac”. Totusi vestea buna este ca nu suntem chemati sa luptam prin forte proprii pt ca am fi programati pt esec. Suntem chemati sa luptam prin armele Duhului, fiind constienti ca Duhul Sfant este cel care opereaza schimbarea nu stradania noastra proprie. Recunoscandu-ne falimentul, permitem Harului sa intervina in viata noastra. Si bineinteles, nimic nu se intampla peste noapte. Dumnezeu este indelung rabdator si cat vom trai vom fi intr-un perpetuu labirint al schimbarii launtrice. O zi plina de har!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s